Legea de asumare mai trece printr-o ședință de Guvern. Când își angajează premierul răspunderea pe noile taxe?

Legea de asumare mai trece printr-o ședință de Guvern. Când își angajează premierul răspunderea pe noile taxe?
Publicat: 25/09/2023, 18:24

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a adoptat, luni, legea privind măsurile fiscal bugetare, cu unele modificări. Documentul cu modificările aduse de Executiv, poate fi consultat AICI.

Luni seara, după ce Secretariatul General al Guvernului va redacta firma finală, acesta va fi înaintată Birourilor permanente ale celor doua Camere din Parlament, împreuna cu notificarea privind asumarea răspunderii.

Birourile permanente vor trimite legea comisiilor de specialitate, unde ar trebui strânse amendamente. Timpul de depunere a amendamentelor este decis de BPR.

Dar, surse guvernamentale au afirmat ca doresc ca amendamentele sa fie depuse până la miezul nopții, astfel încât o nouă formă a legii să fie introdusă într-o ședința de Guvern, care ar avea loc mâine, în jurul prânzului, conform acelorași surse.

Tot mâine, premierul Ciolacu va merge în Parlament, pentru angajarea răspunderii.

BPR este organismul care va convoca plenul reunit al celor două Camere. Cel mai probabil, ședința comuna va avea loc după ora 17.

Inițial, calendarul stabilit prevedea ca asumarea răspunderii să fie miercuri, 27 Septembrie.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Premierul Marcel Ciolacu a adoptat trei hotărâri de Guvern prin care alocă 500 de milioane de lei pentru 3 proiecte de investiții

VIDEO | Ultimele modificări ale proiectului de lege privind măsurile fiscal-bugetare. TVA se modifică de la 5% la 9% pentru concerte și medicamente

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?